Home » Știință » Premieră în spațiu! Guvernul SUA a amendat o companie pentru că nu a scos un satelit de pe orbita Pământului

Premieră în spațiu! Guvernul SUA a amendat o companie pentru că nu a scos un satelit de pe orbita Pământului

Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 03.10.2023

Comisia Federală de Comunicații din SUA (FCC) a amendat pentru prima dată o companie care a încălcat legea împotriva deșeurilor spațiale, a anunțat comisia.

Compania Dish Network este nevoită să plătească 150.000 de dolari comisiei după ce nu a reușit să scoată de pe orbita Pământului satelitul EchoStar-7, aflat în spațiu de mai bine de două decenii. În loc să efectueze manevre pentru deorbitare, compania l-a trimis în „orbita de gunoaie”, la o altitudine suficient de joasă încât să prezinte un pericol.

„Pe măsură ce operațiunile satelitare și economia spațială accelerează, trebuie să fim asigurați că operatorii își vor respecta obligațiile”, a spus Loyaan A Egal, oficial FCC, despre amenda aplicată companiei, potrivit The Guardian.

Satelitul și-a ratat ținta cu 178 de kilometri

În 2002, compania Dish a lansat satelitul pe orbita geostaționară, adică o zonă a spațiului ce începe la 36.000 de kilometri deasupra Pământului. Compania a acceptat în 2012 să aplice un plan de reducere a deșeurilor spațiale, astfel că trebuia să trimită satelitul EchoStar-7 la 300 de kilometri deasupra locului în care se afla, în „cimitirul orbital”, acolo unde nu va reprezenta un risc pentru alți sateliți activi.

Însă, în 2022, Dish și-a dat seama că satelitul nu mai avea prea mult combustibil și nu va avea să fie suficient pentru noua destinație. În schimb, satelitul a ajuns la 122 de km deasupra zonei de orbită geostaționară, astfel că și-a ratat ținta cu 178 de kilometri.

Deșeurile spațiale devin o problemă tot mai gravă

Deșeurile spațiale, definite de FCC drept obiecte artificiale ce orbitează Pământul și nu sunt nave spațiale funcționale, devin o problemă tot mai gravă. Cu cât mai mult materialul vechi rămâne pe orbită, cu atât va fi mai greu pentru sateliții viitori să înceapă și să efectueze noi misiuni. În 2022, FCC a adoptat o lege prin care operatorii de sateliți sunt obligați să elimine sateliții în decurs de cinci ani de la finalizarea misiunilor.

„În acest moment există mii de tone de deșeuri spațiale deasupra [noastră] și vor continuă să se adune. Trebuie să rezolvăm [problema]. Dacă nu, acest gunoi spațial va îngrădi noile oportunități”, a explicat Jessica Rosenworcel, director FCC, într-un comunicat din 2022.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Laserele spațiale ar putea începe transmisia de informații către Pământ până la sfârșitul anului

Telescopul Spațial James Webb a surprins imagini hipnotizante cu galaxia Volburei

Serviciile secrete americane au dezvăluit ce știu despre programele spațiale ale altor țări, inclusiv România

O galaxie fantomatică, observată de Telescopul Spațial Hubble în constelația Păunul

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere
William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Ce temperaturi aduce începutul de an? Prognoza actualizată de la ANM
Ce temperaturi aduce începutul de an? Prognoza actualizată de la ANM
Cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont România
Cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont România
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Cât alcool este prea mult? Diferența dintre consumul excesiv și consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Diferența dintre consumul excesiv și consumul intensiv
Singurătatea modifică proteinele din sânge, arată un studiu
Singurătatea modifică proteinele din sânge, arată un studiu